Etichete

VIDEO Incendii de vegetație în provincia Izmir din Turcia. 77 de focare au izbucnit în doar 24 de ore. Peste 1.000 de pompieri mobilizați

VIDEO  Incendii de vegetație în provincia Izmir din Turcia. 77 de focare au izbucnit în doar 24 de ore. Peste 1.000 de pompieri mobilizați

Un incendiu forestier ameninţă locuinţe şi zone industriale din provincia Izmir, în vestul Turciei, anunță CNN. Incendiul forestier, care a izbucnit în jurul orei 13:00, între districtele Seferihisar şi Menderes, în sudul şi sud-vestul provinciei Izmir, s-a răspândit cu rapiditate, alimentat de vântul care sufla cu 70-117 km/h, a indicat guvernatorul din Izmir, Süleyman Elban. 1.113 pompieri cu 122 de vehicule de stingere au fost mobilizate pe teren, anunță presa turcă. Vântul intens a zădărnicit intervenţia elicopterelor, doar două aeronave pentru stingerea incendiilor şi o echipă numeroasă la sol încercând iniţial să stingă flăcările, a precizat guvernatorul. Cinci cartiere au fost evacuate în districtul Seferihisar, unde focul ameninţa locuinţele, conform guvernatorului.