Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu afirmă că PSD va „creiona” o echipă care va discuta cu preşedintele nou ales, în contextul în care Nicuşor Dan a declarat că îşi doreşte o coaliţie cu formaţiunile pro-occidentale PSD, PNL, UDMR, USR şi minorităţile naţionale, fiind convins că România va avea „rapid un guvern pro-european”. În privinţa PSD, Negrescu crede că este prioritară o regândire a modului în care partidul face politică, aşa încât să fie „credibil” şi să poată „influenţa decizia publică în interesul cetăţenilor”. Despre Marcel Ciolacu în continuare în fruntea PSD, Negrescu spune că acest răspuns „îl va da Marcel Ciolacu” şi că toată lumea se aşteaptă să existe o discuţie în acest sens. „Nu cred că vom avea o noapte a cuţitelor lungi sau o luptă pentru putere, ci un dialog. PSD e totuşi cel mai mare partid politic în România şi tebuie să ne asumăm responsabilităţi abordând lucrurile aşa cum au cerut românii prin votul lor”, a subliniat Negrescu, transmite News.ro.
Actualitate• Citește știrea pe g4media.ro