Vasluiul și Buzăul sunt singurele județe din țară care dețin laboratoare de analize privind acizii grași trans, considerați atât de toxici pentru consumul uman încât Uniunea Europeană le-a “dedicat” o lege doar lor, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași. Producătorii folosesc aceste uleiuri hidrogenate pentru a prelungi durata de valabilitate și a îmbunătăți textura alimentelor. Consumul de acizi grași trans este asociat cu risc crescut de infarct miocardic. Aceștia se găsesc în alimentele prăjite, prăjituri și produsele de patiserie. „Înseamnă acel ulei vegetal care este extrem de periculos pentru consum, cum ar fi margarina sau tot ce înseamnă ulei vegetal trecut din stare lichidă în stare solidă, este o mare provocare la nivel mondial. Unele state au interzis, unele au diminuat, unele au redus dozele, iar din 2022 s-a modificat și legislația europeană, fapt pentru care Laboratorul Vaslui este unul din cele două județe din România care efectuează această analiză și în ultimele două luni am avut un control al laboratorului DSV de către unitatea care se numește RENAR, este o unitate independentă, o asociație independentă care verifică laboratoarele să se asigure că buletinele și procedurile sunt respectate și avem peste 50 de analize care sunt acreditate RENAR, un lucru foarte important”, susține directorul DSVSA Vaslui, Mihai Ponea.
Actualitate• Citește știrea pe g4media.ro