Etichete

Un judecător membru al CSM compară măsurile propuse de Bolojan cu cele ale unui măcelar intrat într-o sală de operație. „Apogeul unei campanii de demonizare a unui sistem care funcţionează bine”

Un judecător membru al CSM compară măsurile propuse de Bolojan cu cele ale unui măcelar intrat într-o sală de operație. „Apogeul unei campanii de demonizare a unui sistem care funcţionează bine”

„Distrugerea oricărei democraţii începe cu distrugerea sistemului de justiţie. Orice dictatură începe cu distrugerea sistemului de justiţie. Nu o spun eu, o spune istoria. Ce trăim astăzi este apogeul unei campanii de demonizare a unui sistem care funcţionează bine, în parametri normali, aşa cum funcţionează şi în alte state înspre care ne uităm de mult timp cu admiraţie (Franţa, Italia). Nu o spun eu, ci o spun cifrele din măsurătorile europene. Faţă de ceea ce a spus astăzi prim-ministrul în conferinţa de presă şi faţă de modul în care şi-a formulat ideile, cred că lucrurile sunt clare. Cine beneficiază, nu ştiu, o să vedem. Unii spun că o metodă eficientă de a stinge un scandal public este să provoci un alt eveniment scandalos. Însă beneficiarul nu este în niciun caz cetăţeanul care, astăzi, din diferite motive (unele, poate, de înţeles), este tentat să aplaude. Discursul prim-ministrului dovedeşte, cel puţin pentru mine, că gândirea din spatele lui nu este a unui şahist, nu e una pe termen lung, dacă preferă distrugerea imaginii uneia dintre puterile statului (care, spre deosebire de celelalte, nu are alte instrumente de a se apăra, cu excepţia Codurilor după care judecă)”, spune Claudiu Drăguşin, într-un mesaj postat pe Facebook.