Situaţia de la Salina Praid s-a agravat în ultimele ore, în condiţiile în care toate sufoziunile de pe aliniamentul nord – sud s-au unit, aproximativ 700 de metri cubi de rocă s-au prăbuşit şi au apărut fisuri mari pe drumul tehnologic şi în pădure. Potrivit Prefecturii Harghita, prăbuşirile antrenează volume mari de apă la suprafaţă, cu salinitate crescută, care curg spre pârâu, motiv pentru care este importantă devierea pârâului în ţevile corugate. De asemenea, sufoziunea de la puţul Dozsa a crescut în ultimele trei zile de la 14 la 120 de centimetri. Evacuarea temporară a locuitorilor din apropierea salinei se menţine pentru minimum 20 de zile, însă nu este necesară extinderea acestei zone. Autorităţile locale mai informează că se menţin parapeţii de apărare pe aliniamentul pârâului Corund.
Social• Citește știrea pe news.ro