Uciderea unui recrutor militar la Lvov, cel mai mare şi cel mai important oraş din vestul Ucrainei, a intensificat criticile la adresa guvernului ucrainean pentru lipsa sa de leadership în gestionarea mobilizării, un proces vital pentru apărarea împotriva Rusiei, dar din ce în ce mai afectat de abuzuri şi de lipsa unor instrumente juridice adecvate, scrie EFE. Iuri Bondarenko, în vârstă de 37 de ani, care făcea parte dintr-o patrulă însărcinată cu verificarea documentelor militare şi mobilizarea bărbaţilor care nu beneficiau de scutiri, a fost înjunghiat mortal joi de un bărbat de 30 de ani în timpul unui control de rutină, relatează Agerpres. „Sunt incredibil de ruşinată că statul, care a împovărat soldaţii din centrele de recrutare militară cu cea mai ingrată şi importantă sarcină, nu îi poate proteja”, a reacţionat sâmbătă Olha Reşetilova, comisarul ucrainean pentru protecţia drepturilor soldaţilor, pe Facebook. Reşetilova a atras atenţia că personalul militar nu ar trebui să fie implicat în mobilizarea directă, deoarece această sarcină revine puterii executive, autorităţilor locale şi poliţiei. Însă în loc să se ocupe cu acest lucru, „toate aceste instituţii s-au dat la o parte şi au transferat responsabilitatea pe umerii celor cărora le lipsesc competenţele necesare”, ceea ce, potrivit lui Reşetilova, a sporit neîncrederea populaţiei în procesul de recrutare.
Extern• Citește știrea pe antena3.ro