Etichete

Trump se declară în continuare decis să obțină un acord de pace între Rusia și Ucraina

Trump se declară în continuare decis să obțină un acord de pace între Rusia și Ucraina

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că îşi menţine angajamentul de a obţine un acord de pace între Rusia şi Ucraina, în ciuda incertitudinii privind perspectiva unor discuţii faţă în faţă între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a relatat CBS News. „Am urmărit, am văzut şi am vorbit despre asta cu preşedintele Putin şi preşedintele Zelenski", a declarat Trump într-un interviu telefonic acordat CBS News miercuri. "Ceva se va întâmpla, dar ei nu sunt încă pregătiţi. Dar ceva se va întâmpla. Vom realiza acest lucru", a insistat preşedintele american. Trump declarase anterior că intenţionează să poarte discuţii despre războiul din Ucraina în următoarele zile, după ce la summitul său din Alaska cu Putin, din august, nu a reuşit să facă progrese. Un oficial al Casei Albe a declarat că se aşteaptă ca Trump să vorbească la telefon joi cu Zelenski. Totodată, potrivit unei persoane familiarizate cu situaţia, citată de Reuters, Zelenski urmează să aibă o întâlnire individuală cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, joi, la Paris.

Extern04 septembrie 2025 Citește știrea pe digi24.ro