Etichete

Tânăr de 22 de ani, mort după ce s-a urcat fără permis pe motocicletă și s-a izbit de o bornă kilometrică

Tânăr de 22 de ani, mort după ce s-a urcat fără permis pe motocicletă și s-a izbit de o bornă kilometrică

"La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 22:55, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roşiori de Vede au fost sesizaţi, prin apel la 112, despre faptul că, pe DJ 612 în comuna Săceni, s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu victime omeneşti. În fapt, în timp ce un tânăr de 22 de ani, ar fi condus o motocicletă, ar fi intrat în coliziune cu o bornă kilometrică, aflată în afara părţii carosabile. Conducătorul motocicletei a fost transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale, ulterior survenind decesul acestuia", precizează IPJ Teleorman.