Poliţiştii de la Serviciul Transporturi Aeriene „Henri Coandă” au deschis o anchetă după ce au fost sesizaţi că o tânără de 19 ani, cetăţean străin, a fost agresată sexual la bordul unui avion pe ruta Amsterdam - Otopeni, scrie News.ro. Ea ar fi adormit după decolare, dar ar fi simţit că pasagerul de lângă ea a atins-o în zona intimă, în mod repetat. Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti - Serviciul Transporturi Aeriene „Henri Coandă” au fost sesizaţi de către ofiţerul de serviciu al aeroportului că o femeie a fost agresată sexual la bordul unei aeronave. Astfel, a fost luată legătura cu echipajul aeronavei care a indicat agresorul, identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 56 de ani. Ulterior, toate persoanele au fost duse la sediul Serviciului Transporturi Aeriene „Henri Coandă”. „Din verificările preliminare a reieşit faptul că persoana vătămată, cetăţean străin, în vârstă de 19 ani, în timp ce călătorea pe ruta Amsterdam - Otopeni, la scurt timp de la decolare, ar fi adormit şi ar fi simţit cum pasagerul de lângă ea ar fi atins-o în mod repetat în zona intimă. În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală”, a transmis Poliţia Română.
Actualitate• Citește știrea pe digi24.ro