SURSE Călin Georgescu le-a cerut judecătorilor să-l lase în Israel pentru proceduri medicale, deși susține că e suveranist și că un doctor nu poate ști mai bine decât el ce boală are / Instanța i-a prelungit controlul preventiv pentru că ”infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată prezintă un pericol social concret ridicat”
Judecătoria Sectorului 1 din București a decis luni să prelungească controlul judiciar pentru Călin Georgescu în dosarul penal în care e trimis în judecată pentru propagandă legionară pe motiv că ”starea de pericol, nesiguranţa şi temerea creată publicului larg persistă şi justifică menţinerea măsurii preventive”, iar ”infracţiunea cu privire la care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă un pericol social concret ridicat”, arată motivarea consultată de G4Media.