Etichete

Studiu privind bursele şcolare – Peste 95% - burse sociale şi de merit, în anul şcolar 2023 – 2024/ 52% din fonduri pentru elevii în situaţii vulnerabile/ În anul următor, bursa socială a avut cei mai mulţi beneficiari/ Date despre bursele de rezilienţă

Un studiu cu privire la impactul burselor sociale, realizat la solicitarea Ministerului Educaţiei, arată că, în ultimii doi ani şcolari, cele mai multe burse acordate au fost sociale şi de merit. În timp ce bursa de merit este cea mai finanţată categorie, bursa socială are cei mai mulţi beneficiari. Participanţii la studiu – elevi, părinţi, invăţători, diriginţi şi directori – apreciază ca pozitiv efectul acordării burselor asupra reducerii abandonului şcolar şi creşterii motivaţiei pentru învăţare. Peste 70% dintre cei care au participat la studiu apreciază ca fiind corect pragul de 30% pentru bursele de merit şi de rezilienţă