Secretarul general al ONU Antonio Guterres evocă ”poate cea mai crudă perioadă” a Războiului din Fâşia Gaza. ONU a preluat de luni 115 camioane, ”un strop de ajutor, în timp ce este necesar un potop”. ”Cote” de ajutor. 80% din Fâşia Gaza, interzisă populaţiei
Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.