Etichete

Scade numărul de membri în CA la companiile de stat, se taie din salariile administratorilor și directorilor, se pun noi criterii de performanță. Bolojan: “Cine nu vrea, pleacă!”

Scade numărul de membri în CA la companiile de stat, se taie din salariile administratorilor și directorilor, se pun noi criterii de performanță. Bolojan: “Cine nu vrea, pleacă!”

„Un al doilea element de bază ţine de partea de management al companiilor, lucru care va fi rezolvat prin modificări de legislaţie, atât în ceea ce priveşte reducerea de membri, dar şi în ceea ce priveşte plafonarea unor câştiguri. Avem o situaţie în care, abuzând, practic, de prevederi legale şi fără un control serios al modului în care managerii acestor companii şi cei care sunt parte în Consilii de administraţie aplică legislaţia, de la valori rezonabile de câştiguri cu care au intrat atunci când au câştigat aceste nominalizări, s-a ajuns într-o perioadă relativ scurtă la limitele maxime, ceea ce, pe bună dreptate, a creat o nemulţumire, atât în opinia publică, dar şi în ceea ce priveşte administrarea lor propriu-zisă. În condiţiile în care cresc foarte mult indemnizaţiile, fără ca acest lucru să se reflecte în performanţele companiilor sau în creşterea serviciilor acestora, este evident că e o măsură care abuzează, practic, legislaţia în vigoare”, a afirmat Bolojan, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria alături de vicepremierul Dragoş Anastasiu.