Etichete

Salariu minim 2026 – Ce spune şeful IMM România

Salariu minim 2026 – Ce spune şeful IMM România

„În economie, cred că nu ar trebui ca deciziile să fie luate într-o coaliţie strict politică. Ar trebui ca deciziile să fie luate, în primul rând, de realitatea economică. Noi, când am prezentat faptul că salariul minim pe economie trebuie menţinut în anul 2026, ne-am bazat pe analizele pe care le-am realizat, pe ceea ce se întâmplă în economie în acest moment, pe taxele şi impozitele crescute, pe felul în care IMM-urile sunt afectate şi vor fi afectate în anul următor, pe lipsa de competitivitate, pe faptul că se închid. Vedeţi, în acest moment avem 136.000 de firme închise, mai mult decât anul anterior la un loc şi datele sunt la luna octombrie. Avem o supra-accizare la combustibil, avem TVA mărit, avem preţurile la energie care sunt cum sunt, avem noi taxe şi impozite care intră în vigoare de la 1 ianuarie… Deci, nu deciziile politice sau trocul politic ar trebui să primeze în această ţară. Am văzut un dialog în care o parte politică e de acord să mărească salariul minim pe economie, dar la schimb cu scăderea impozitului minim pe cifra de afaceri la 0,5% şi eliminarea lui în 2027. Orice decizie economică e aceasta, de a scădea un impozit pentru firme, înseamnă că se împrumută să plătească acest impozit (…) Noi ne menţinem acelaşi tip de abordare, acela că, pentru anul 2026, era mai necesar să menţinem salariul minim pe economie, să reaşezăm economia, să începem întâi cu măsurile de relansare economică şi, abia la jumătatea anului, să ne aşezăm la masă. Mi se pare o lipsă de respect asupra ceea ce înseamnă dialogul social, pentru că decizia a fost luată într-o coaliţie politică, nu în Consiliul Naţional Tripartit, aşa cum spune legea în acest moment”, a afirmat Jianu.