Acordul pentru mineralele Ucrainei a fost semnat de ministrul Ucrainean al Economiei şi secretarul american al Trezoreriei. Înţelegerea prevede înfiinţarea unui fond comun pentru reconstrucţie în schimbul accesului la pământurile rare. "Acordul s-a schimbat semnificativ în timpul procesului de pregătire. Acum este un acord cu adevărat egal, care creează o oportunitate pentru investiţii în Ucraina", a declarat Zelenski. "Acest parteneriat reprezintă angajamentul economic al Statelor Unite în asigurarea unui viitor liber, paşnic şi suveran pentru Ucraina. Trump a fost clar de la început: vrea să înceteze crimele", a transmis Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.