
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că va trimite Corpul de Control al MS la Spitalul Judeţean Constanţa şi va solicita, în paralel, Comisiei de Medicină a Muncii reevaluarea medicală a scutirilor de gardă, în urma declaraţiilor managerului unităţii sanitare conform cărora 70% din personalul medical al spitalului nu face gărzi. ”Nu poţi avea lombosciatică doar într-un spital public, dar să poţi face fără probleme activitate medicală în altă parte”, a afirmat Rogobete. El a admis că există o problemă privind gărzile, anunţând că din acest an va fi introdus un nou sistem, care include gardă la domiciliu, gardă de monitorizare, gardă de urgenţă, plătite diferenţiat. De asemenea, va fi analizată posibilitatea organizării gărzilor de 12 ore.
Social• Citește știrea pe news.ro