Premierul interimar Cătălin Predoiu consideră că în măsura în care reforma fiscală asumată prin Planul de Redresare şi Rezilienţă presupune un act normativ cu rang de lege, acest lucru nu poate fi făcut de un guvern interimar, ci doar prin Parlament, având în vedere că PNRR reprezintă un obiectiv de ţară, au precizat surse guvernamentale. Potrivit aceloraşi surse, în perioada următoare, conceptul de reformă fiscală, aflat în curs de elaborare la nivelul Ministerului Finanţelor, urmează să fie prezentat la nivel guvernamental, scrie Agerpres. De la preluarea mandatului de premier interimar, Cătălin Predoiu a solicitat ministrului Investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş, precum şi celorlaţi miniştri de linie angajaţi în implementarea PNRR să accelereze discuţiile cu experţii Comisiei Europene pe renegocierea PNRR, au mai precizat sursele citate. Ministrul Boloş urmează să poarte la Bruxelles, săptămâna viitoare, discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene. Totodată, premierul interimar a mai solicitat miniştrilor să conlucreze îndeaproape cu Ministerul Justiţiei în procesul de elaborare şi avizare a proiectelor de acte normative, având în vedere atribuţiile limitate constituţional ale Guvernului interimar.
Actualitate• Citește știrea pe digi24.ro