Etichete

Recepția lucrărilor la Podul peste Dunăre, de la Brăila, a început la doi ani de la inaugurare. „Se va putea circula, inclusiv pe drumurile de legătură, pe ambele maluri”

Recepția lucrărilor la Podul peste Dunăre, de la Brăila, a început la doi ani de la inaugurare. „Se va putea circula, inclusiv pe drumurile de legătură, pe ambele maluri”

Procedura de recepţie a lucrărilor la Podul peste Dunăre, de la Brăila, a început luni, 23 iunie, la aproape doi ani de la inaugurare şi la câteva zile de la anunţul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere că a câştigat definitiv procesul împotriva antreprenorului italian, în cazul întârzierilor majore în finalizarea lucrărilor şi pentru care trebuie să plătească penalităţi de peste 80 de milioane de lei.