Etichete

Rafila: Ne aflăm în faţa unei alegeri de care depinde viitorul copiilor noştri şi continuarea dezvoltării României ca parte a UE, bazată pe valori democratice. Votul nostru trebuie să le apere!

Rafila: Ne aflăm în faţa unei alegeri de care depinde viitorul copiilor noştri şi continuarea dezvoltării României ca parte a UE, bazată pe valori democratice. Votul nostru trebuie să le apere!

Ministrul Sănătăţii, social-democratul Alexandru Rafila, al cărui partid nu şi-a exprimat susţinerea pentru niciunul dintre cei doi candidaţi din finala prezidenţială, sugerează, într-o postare pe Facebook, că opţiunea sa în turul al doilea al alegeriilor prezidenţiale este Nicuşor Dan, afirmând că ne aflăm în faţa unei alegeri de care depinde viitorul copiilor noştri şi continuarea dezvoltării României ca parte a UE, bazată pe valori democratice, iar votul nostru trebuie să le apere. El mai afirmă că susţine vaccinarea şi programele de prevenţie care au demonstrat de-a lungul timpului că salvează şi protejează vieţi. ”Credinţa mea creştină nu mă lasă să mint pentru câştig politic, mai ales când minciuna poate costa viaţa”, mai afirmă Rafila, vizat de o moţiune simplă AUR-POT-SOS Romînia, tocmai pe tema vaccinării.