Etichete

Războiul ministrului Educației cu profesorii și tăcerea în fața politicului

Războiul ministrului Educației cu profesorii și tăcerea în fața politicului

Daniel David aruncă pe umerii profesorilor responsabilitățile de la care el însuși a abdicat, în mandatul de până acum. Să facă rost de clădiri și spații pentru școli, în care să stea cele 8 ore pe zi pe care le solicită. Să-și rezolve ei singuri problema absenteismului de la catedră. Ministrul însuși este însă responsabil de ambele taskuri: să obțină prin negociere, de la colegul ministru al Dezvoltării, clădiri și spații noi școlare. Să implementeze urgent catalogul școlar sau un management similar de înregistrare a tuturor absențelor și întârzierilor la clasă din partea profesorilor.