Etichete

Prima zi de şcoală, sub semnul incertitudinii şi protestelor. Între acuzaţii, explicaţii şi nemulţumiri, tot mai mulţi părinţi fac două constatări: e tristeţe mare că începe iar şcoala, iar florile sunt mai scumpe ca oricând

În prima zi a noului an şcolar, nimeni nu mai ştie dacă şi în ce şcoli mai sună clopoţelul. În vreme ce unii profesori au anunţat deja că se raliază protestelor anunţate de sindicate, alţii sunt hotărâţi să meargă în clase, fără festivităţile de deschidere a cursurilor, la care altădată politicieni mai mari sau mai mici se înghesuiau, cu discursuri mobilizatoare pregătite din timp şi rupte, uneori, din alte timpuri. Profesorii acuză noile măsuri de austeritate, cei mai mulţi dintre directorii de şcoli tac strategic, conştienţi fiind că orice ar spune supără pe cineva, iar ministerul explică măsuri de unii aplaudate, de mulţi contestate. Între timp, tot mai mulţi părinţi constată, în propriile familii, două realităţi mai puţin discutate: printre copii, e tristeţe mare că s-a terminat vacanţa, iar anul acesta florile sunt mai scumpe ca oricând.