Etichete

Patinaj printre jaloane de incompetență. Eduard Nițu, prima medalie de aur din istorie pentru România

Patinaj printre jaloane de incompetență. Eduard Nițu, prima medalie de aur din istorie pentru România

România a obținut la începutul anului prima medalie de aur din istorie, la masculin, la Cupa Mondială de patinaj viteză, performanța lui Eduard Nițu trecând aproape neobservată în țară. Weekend Adevărul l-a vizitat pe sportivul ploieștean la baza de pregătire din urbea natală, acolo unde ajunge între stadiile de pregătire desfășurate în special în Germania. Merge acolo nu ”de fițe”, ci pentru că în România condițiile de antrenament sunt departe de a fi decente. De altfel, țara noastră a ajuns la ”performanța” de a organiza competițiile interne în afara granițelor, pentru că la noi nu există o pistă omologată, de 400 de metri. Eduard Nițu ne-a povestit cu ce probleme se confruntă, cine se încăpățânează să-l ajute, dar și planurile sale de viitor, într-un sport vechi în România, dar lăsat în paragină.