Etichete

Parlamentul Ucrainei aprobă restabilirea independenţei instituţiilor anticorupţie, după zile de proteste și critici din partea UE

Parlamentul Ucrainei aprobă restabilirea independenţei instituţiilor anticorupţie, după zile de proteste și critici din partea UE

Parlamentul Ucrainei a votat marţi pentru restabilirea independenţei a două instituţii-cheie anticorupţie, într-un gest menit să dezamorseze cea mai mare criză politică din ţară de la începutul invaziei ruse, relatează Reuters. Decizia a fost luată după mai multe zile de proteste în întreaga ţară şi critici ale unor înalţi oficiali europeni. Rada Supremă a adoptat o lege care restituie competențele retrase autorităților anticorupție – Biroul Național Anticorupție (NABU) și Parchetul Specializat Anticorupție (SAPO), ambele independente de celelalte structuri de aplicare a legii și axate pe combaterea corupției la nivel înalt. Un total de 331 de deputaţi au votat în favoarea noului text propus de preşedintele Volodimir Zelenski, în cursul unei sesiuni plenare transmise în direct la televiziunea ucraineană, anunță Pravda.