România se află într-o poziție paradoxală. Pe de o parte, ca stat membru UE, este obligată să adopte taxonomia verde și noile directive privind dubla materialitate, care presupun integrarea simultană a impactului financiar și a impactului asupra mediului și societății în raportările companiilor. Pe de altă parte, realitățile economice interne; deficit bugetar persistent, capacitate instituțională redusă și un grad scăzut de alfabetizare digitală în administrație, limitează capacitatea de implementare. Deși România a beneficiat prin PNRR, Pilonul II – Transformare Digitală, de fonduri semnificative pentru modernizarea instituțiilor publice și crearea unor platforme de date deschise, calitatea rezultatelor este afectată de resursa umană slab pregătită și de modele decizionale influențate de biasuri cognitive, ceea ce conduce la o formă de „miopie temporală”. Astfel, digitalizarea nu generează automat transparență, ci poate perpetua un „stat virtual”, în care procesele sunt simulate, dar fără conținut real și fără încredere publică.
Opinii• Citește știrea pe economica.net