Etichete

O nouă lovitură pentru ciobani: Restricția pentru exportul de animale, prelungită de UE până la 30 iunie 2026

O nouă lovitură pentru ciobani: Restricția pentru exportul de animale, prelungită de UE până la 30 iunie 2026

Comisia Europeană a prelungit, oficial, cu șase luni, până la 30 iunie 2026, interdicția prin care țara noastră nu mai poate livra oi și capre către alte state membre. Măsura expira la 31 decembrie 2025 iar CE a prelungit termenul chiar dacă în țara noastră nu au fost declarate oficial focare noi, în afara celui din județul Bihor. Comisia a argumentat că datele disponibile privind supravegherea bolilor pentru întregul teritoriu al României ”rămân insuficiente pentru a evalua situația epidemiologică privind infecția cu virusul pestei rumegătoarelor mici în statul membru respectiv”.