O fetiţă de doi ani a murit, luni, după ce a căzut de la etaj, la o adresă din Sectorul 1 al Capitalei, informează News.ro. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a clarifica împrejurările în care a avut loc evenimentul. ”Astăzi, 16 iunie 2025, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – au fost sesizaţi cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior. Din păcate, în ciuda intervenţiei rapide şi a eforturilor depuse de cadrele medicale, s-a constatat decesul fetiţei, în vârstă de aproximativ 2 ani”, a transmis, luni seară, Poliţia Capitalei. Acolo s-au deplasat de urgenţă echipaje de Poliţie, iar zona a fost imediat securizată, cazul fiind preluat de către poliţiştii din cadrul Serviciului Omoruri, pentru a fi efectuate cercetări detaliate. Trupul neînsufleţit urmează să fie transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru efectuarea autopsiei. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri, şi au ca scop clarificarea tuturor circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.
Actualitate• Citește știrea pe digi24.ro