Nouă branduri româneşti merg săptămâna viitoare la New York pentru a readuce pe creştere exporturile de mobilă şi decoraţiuni în SUA. „Mergem la New York cu piese de mobilier unicat“
Nouă companii româneşti vor participa în perioada 18-20 mai la evenimentul International Contemporary Furniture Fair – ICFF, organizat anual la New York şi cel mai important salon de acest tip din Statele Unite ale Americii dedicat designului contemporan de mobilă, decor şi arhitectură de interior.