Alege o etichetă din
Actualitate

Nicuşor Dan publică documente afirmând că ele arată că Antonescu a semnat, ca ministru, transferul unor terenuri către BTT, companie din subordinea ministerului pe care îl conducea, iar apoi acele terenuri au ajuns la dezvoltatori imobiliari

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a publicat documente despre care afirmă că dovedesc faptul că fostul ministru al Tineretului şi Sportului Crin Antonescu a semnat transferul unor terenuri către Biroul de Turism şi Tranzacţii (BTT), companie din subordinea ministerului, ”şi că mai apoi acele terenuri au ajuns la dezvoltatori imobiliari”. Nicuşor Dan a afirmat că decizii ale Justiţiei ”arată clar că au fost ilegalităţi în aceste transferuri”.