Etichete

Nicuşor Dan: O televiziune eurosceptică din Franţa a spus că Simion preia discursul lui Putin. Nu este sprijinit de Trump

Nicuşor Dan: O televiziune eurosceptică din Franţa a spus că Simion preia discursul lui Putin. Nu este sprijinit de Trump

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, a declarat vineri, despre declaraţiile făcute de George Simion în Franţa, că inclusiv o televiziune eurosceptică din Franţa a spus că acesta preia discursul lui Vladimir Putin, el arătând că a fost o declaraţie nefericită şi total deplasată faţă de poporul francez. Nicuşor Dan a mai spus că a primit mesaje de la Emmanuel Macron, Donald Tusk, Maia Sandu, care sunt îngrijoraţi de perspectiva ca George Simion, care spune că nu vrea să ajute Republica Moldova, nu vrea să ajute Ucraina, nu vrea să participe la programul de înarmare al Uniunii, să ajungă preşedintele României, relatează News.ro. Candidatul independent a mai spus că primele vizite în calitatea de președinte le-ar face la Chișinău, Washington sau Bruxelles, iar faptul că Donald Trump l-ar sprijini pe Simion este „o minciună”, pentru că nu există „nicio dovadă în sensul ăsta”.