Etichete

Nicuşor Dan, la evenimentul ambasadei britanice The King’s Birthday Party 2025: Regele Charles al III-lea a câştigat inimile românilor prin afecţiunea profundă arătată pentru România, pentru patrimoniu şi pentru protejarea mediului şi a ecosistemelor

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi seară, la evenimentul ”The King’s Birthday Party 2025”, organizat de Ambasada britanică la Bucureşti, că aceste două state împărtăşesc valori democratice şi o viziune similară privind pacea şi securitatea. ”Apreciez în mod deosebit angajamentul Marii Britanii printr-o contribuţie importantă la securitatea României, deci implicit la securitatea regiunii şi la consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO”, a transmis el, transmite News.ro.