Etichete

Momentele controversate din carierea politică a lui Mihai Neamțu. „Băsistul” de ieri, „suveranistul” de azi. Traseism politic de manual și declarații dubioase

Momentele controversate din carierea politică a lui Mihai Neamțu. „Băsistul” de ieri, „suveranistul” de azi. Traseism politic de manual și declarații dubioase

Deputatul AUR Mihail Neamțu, președintele Comisiei pentru Cultură din cadrul Camerei Deputaților, se află zilele acestea în mijlocul unui scandal, după ce într-un videoclip de jumătate de minut, Neamţu li se adresează contestatarilor săi cu apelativele de „nenorociţi” şi „nesimţiţi”, încheind mesajul cu o injurie care nu poate fi reprodusă în spaţiul public. Acesta a reacționat la acuzațiile celor care-l fac „putinist” și „moscovit”, în contextul în care el, și alte persoane publice apropiate de curentul „suveranist”, ar fi primit bani de la Bodgan Peșchir, principalul finanțator al campaniei elui Călin Georgescu. I s-a cerut demisia din funcția de președinte al Comisiei de Cultură, însă acesta a declarat că nu va demisiona. AUR a fost somat să-i găsească înlocuitor la șefia comisiei, însă partidul a făcut scut în jurul său, numindu-l un „intelectual desăvârșit”. Mihail Neamțu este însă un exemplu de supraviețuire politică, reinventându-se de fiecare dată și trecând pe la toate partidele, mai puțin la PSD, fiind pe rând în ipostaza de „băsist”, conservator și, mai nou, „suveranist”.

Politică02 aprilie 2025 Citește știrea pe ziare.com