Ministrul Mediului, Mircea Fechet, care marţi a făcut o nouă vizită la Praid, unde salina a fost inundată în urma ploilor torenţiale, a afirmat că ”este esenţial” să fie oprite ”cât mai repede şi definitiv infiltraţiile”, fie că este vorba despre căile de scurgere a pârâului Corund în subteran, fie de izvoare subterane sau apa pluvială. ”Pentru că fiecare picătură de apă dulce care ajunge în mină nu face decât să genereze o altă picătură de apă sărată care ajunge apoi în Corund şi, mai departe, în Târnava Mică”, a explicat el. Fechet a adăugatr că experţii au decis instalarea a 10 puţuri de monitorizare în diferite zone, pentru a şti în timp real care este situaţia din subteran.
Social10 iunie 2025• Citește știrea pe news.ro