Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a semnat, luni, un ordin care prevede ca o echipă de profesionişti şi de experţi în tratarea pacienţilor cu arsuri grave să revizuiască şi să optimizeze, dacă este cazul, documentul ce reglementează funcţionarea centrelor sau unităţilor de arşi grav în România. Declaraţia a fost făcută în contextul în care familia unei paciente cu arsuri critice internată aproape două luni în Centrul de Arşi al Spitalului de Ugenţă Floreasca din Bucureşti a reclamat lipsa analgezicelor împotrivia durerii şi prezenţa gândacilor în apropierea patului în care se afla femeia. Rogobete a precizat că nu se pune problema lipsei fondurilor pentru cumpărarea medicamentelor la centrul respectiv, în conditiile în care secţiile de arşi şi cele de terapie intensivă sunt finanţate direct de Ministerul Sănătăţii prin programul „Acţiuni Prioritare” şi „nu aşteaptă bugetul spitalului sau rambursările Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”. „Este momentul ca oamenii să înţeleagă că trebuie să-şi facă treaba. Cine nu înţelege acest lucru, va pleca”, avertizează ministrul, transmite News.ro.
Actualitate• Citește știrea pe g4media.ro