Etichete

Ministrul Muncii, după un control privind situaţia unor persoane cu dizabilităţi aflate în case ale unui bărbat din Bihor: Situaţia impune intervenţie urgentă/ Reprezentanţii DGASPC şi AJPIS Bihor au îndeplinit defectuos prevederile

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunţat, miercuri, concluziile unui control declanşat în cazul a sute de persoane cu dizabilităţi găzduite, în mod necorespunzător, în case deţinute de un bărbat din Bihor. ”Situaţia descrisă sugerează toate caracteristicile unui sistem paralel privat, care permite încasarea de fonduri financiare publice în afara cadrului legal şi menţine un număr mare de persoane cu dizabilităţi într-o formă de dependenţă şi vulnerabilitate severă, dar şi pericol de abuz/neglijenţă”, a arătat Manole. Ministrul consideră că situaţia impune ”intervenţie urgentă” din partea autorităţilor. ”Echipa corpului de control opinează că reprezentanţii DGASPC Bihor şi AJPIS Bihor, în exercitarea atribuţiilor de serviciu au îndeplinit în mod defectuos prevederile legislative în domeniul asistenţei sociale şi în domeniul inspecţiei sociale, cauzând o vătămare a drepturilor şi intereselor legale ale beneficiarilor”, a adăugat el.