Etichete

Medic german, judecat pentru uciderea a 15 pacienţi. Cum își acoperea "Doctorul morţii" urmele

Medic german, judecat pentru uciderea a 15 pacienţi. Cum își acoperea "Doctorul morţii" urmele

În vârstă de 40 de ani, Johannes M., căsătorit şi tată al unui copil, ar putea fi chiar cel mai mare criminal în serie din ultimele decenii din Germania postbelică, potrivit presei: alte 96 de decese suspecte, printre care şi cel al soacrei sale, fac în prezent obiectul unei anchete, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al parchetului. Bolnavă de cancer, mama soţiei sale a murit în weekendul în care cuplul o vizita în Polonia, la începutul anului 2024.