Etichete

Marcel Boloș anunță ultima oportunitate de renegociere pentru România. Discuții luna aceasta cu oficialii de la Bruxelles pe tema PNRR

Marcel Boloș anunță ultima oportunitate de renegociere pentru România. Discuții luna aceasta cu oficialii de la Bruxelles pe tema PNRR

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, anunţă că autorităţile române vor să încheie, până la finalul acestei luni, renegocierea privind Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi să depună în luna iulie cererea de plată cu numărul 4 din cadrul acestuia. Dacă se ajunge la un acord în legătură cu restructurarea privind depunerea celorlalte două cereri, cererea cu numărul 5 ar urma a fi depusă spre finalul anului, iar cererea cu numărul 6 ar fi depusă în vara anului viitor, spre finalul perioadei de implementare a PNRR, arată Agerpres.