MAI, după anunţul AUR privind prezenţa unor persoane decedate pe listele electorale: Informaţiile sunt false. Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a actualizat şi transmis AEP listele cu persoanele care au împlinit/împlinesc 18 ani până în ziua scrutinului
Ministerul Afacerilor Interne afirmă că informaţiile transmise de partidul AUR conform cărora pe listele electorale sunt prezente milioane de persoane decedate sunt false. ”Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor din Ministerul Afacerilor Interne a actualizat şi transmis, în urmă cu 10 zile, către Autoritatea Electorală Permanentă listele cu persoanele care au împlinit sau împlinesc 18 ani până in ziua scrutinului”, arată MAI.