Activitatea umană generează la nivel mondial peste 220 de milioane de tone de deșeuri de plastic, din care se reciclează mai puțin de 10%, un procent care stagnează de un deceniu, au anunțat organizațiile ecologiste cu ocazia Zilei internaționale fără pungi de plastic, marcată în fiecare an la 3 iulie. Ziua internațională fără pungi de plastic urmărește să sensibilizeze publicul cu privire la impactul asupra mediului al acestui produs cotidian și să promoveze adoptarea unor schimbări în obiceiurile de consum, relatează EFE.