A fost spectacol pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, sâmbătă seara, la concertul gratuit susținut de Lady Gaga. Peste două milioane de fani s-au înghesuit să o audă cântând live pe vedeta pop și aceasta nu i-a dezamăgit: Lady Gaga a dansat și a cântat timp de două ore cele mai faimoase hit-uri ale ei, într-un decor grandios. De asemenea, cântăreața le-a făcut o surprinză brazilienilor și a apărut pe scenă și cu o seară înainte de concert pentru repetiții, relatează CNN.