Etichete

Lac și ștrand cu apă termală la Pecica, investiții în turism din fonduri europene / Ștrandul va funcționa întregul an, proiectanții provin din Ungaria

Lac și ștrand cu apă termală la Pecica, investiții în turism din fonduri europene / Ștrandul va funcționa întregul an, proiectanții provin din Ungaria

Un lac gratuit pentru agrement și un ștrand modern funcțional tot timpul anului reprezintă începutul unei strategii menite să atragă turiștii români care până acum preferau stațiunile din Ungaria, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara. Orașul arădean Pecica mizează pe potențialul apei termale pentru a deveni o destinație turistică regională, în urma câștigării unui proiect cu finanțare europeană. Inițial s-a avut în vedere încălzirea a 13 clădiri publice, dar dacă tot a fost adusă apa termală de la 720 de metri adâncime, redirecționarea ei în scopuri turistice a fost decizia firească. Primarul Petru Antal dă asigurări că de la anul, la Pecica, va fi pus la dispoziția turiștilor un lac cu apă termală care se întinde pe 3,5 hectare, urmând ca din anul 2027 să fie dat în folosință și un ștrand cu apă terminală. “Dacă totul merge bine, anul viitor, lacul termal va fi funcțional pentru cei care doresc să vină pentru agrement. Ștrandul, dacă îl vom câștiga, termenul de finalizare va fi 2027 și ambele investiții se vor putea folosi din 2027. Bineînțeles, la ștrandul termal trebuie să plătească omul care dorește să intre, iar lacul termal va fi gratuit, va putea intra oricine să folosească hidrobicicletele sau doar să se plimbe”, spune Petru Antal. În felul acesta, administrația locală de la Pecica este convinsă că poate opri hemoragia de turiști români spre Ungaria. Tocmai de aceea, ștrandul este proiectat de o echipă de arhitecți maghiari cu experiență în acest domeniu. “Ștrandul va funcționa întregul an. Proiectanții au experiență și provin din Ungaria. Vom avea clădiri cu bazine închise, vom avea și afară câteva bazine cu apă termală și apă încălzită. Consider că toată zona ștrandului va fi o oază de recreere și sunt convins că nu numai pecicanii, dar și alți locuitori din alte localități sau chiar din alte județe vor veni la noi”, mai spune Petru Antal. Strategia turistică include și locurile de cazare necesare turiștilor care ar putea veni la Pecica. „În acest moment avem 110 locuri de cazare, cu ocazia construirii ștrandului, vom aloca o suprafață de peste un hectar de ten pentru construirea unui hotel. Acolo vom mai putea caza alte 150 de persoane. Cei care vin aici vor lăsa niște bani în localitatea noastră, începând de la plata cazării, mâncarea pe care o consumă și multe alte lucruri pe care noi dorim ca acei oameni să le achiziționeze și să contribuie consistent în dezvoltarea afacerilor locale”, explică Petru Antal.