Documente secrete israeliene obţinute de Teheran ar urma să fie dezvăluite în curând, a declarat duminică ministrul iranian al Informaţiilor, Esmail Khatib, la televiziunea de stat, descriindu-le drept o "comoară" care va consolida capacităţile ofensive ale Iranului, relatează Reuters, preluată de Agerpres. Mass-media de stat iraniene au relatat sâmbătă că agenţii de informaţii iranieni au obţinut o mare cantitate de documente israeliene sensibile. Khatib a spus că acestea au legătură cu instalaţiile nucleare ale Israelului şi relaţiile sale cu Statele Unite, Europa şi alte ţări, precum şi cu capacităţile sale defensive. Potrivit Reuters, nu a fost niciun comentariu oficial imediat din partea Israelului. Nu a fost clar dacă scurgerea de informaţii a fost legată de o presupusă piratare informatică a unui centru de cercetare nucleară israelian, anul trecut, pe care Teheranul o dezvăluie abia acum, pe fondul tensiunilor sporite legate de programul său nuclear. "Transferul acestei comori a necesitat mult timp şi măsuri de securitate. Bineînţeles, metodele de transfer vor rămâne confidenţiale, dar documentele ar urma să fie dezvăluite în curând", a spus Khatib, adăugând că, în ceea ce priveşte volumul, "a vorbi despre mii de documente ar fi o subestimare". În 2018, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că agenţi israelieni au confiscat o "arhivă" uriaşă de documente iraniene care arătau că Teheranul a efectuat mai multe activităţi nucleare decât se ştia anterior. Preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va bombarda Iranul dacă Teheranul nu ajunge la un acord cu Washingtonul privind programul său nuclear. Dar în aprilie Trump ar fi blocat un atac israelian planificat asupra unor situri nucleare iraniene, în favoarea negocierii unui acord cu Teheranul.
Extern• Citește știrea pe digi24.ro