Etichete

Iran vrea să interzică permanent internetul global. Singurii care vor avea acces sunt privilegiații puterii: „Nu e exclus să o facă”

Iran vrea să interzică permanent internetul global. Singurii care vor avea acces sunt privilegiații puterii: „Nu e exclus să o facă”

După 12 zile de proteste, Iran a tăiat accesul la internetul global pentru a împiedica să iasă din țară informații despre reprimarea violentă a demonstrațiilor anti-regim. Regimul de la Teheran vrea acum ca această restricționare să devină permanentă, potrivit activiștilor iranieni pentru drepturi digitale. Iranienii de rând ar urma să aibă acces în continuare la o rețea de internet națională, care nu este conectată la cea internațională, în timp ce accesul la internet așa cum îl cunoaștem cu toții să fie permis doar unora, privilegiații puterii. „Nu este exclus să o facă”, a spus un fost oficial de la Departamentul de Stat al SUA pentru The Guardian, însă costurile economice și culturale vor fi uriașe.