Tatăl septuplului campion britanic Lewis Hamilton, Anthony, ar urma să preia un rol oficial în consiliul de conducere al Formulei 1 după ce l-a consiliat pe preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), Mohammed Ben Sulayem, asupra programului privind dezvoltarea tinerilor piloţi, scrie Agerpres. Detaliile au fost relatate, joi, pentru prima dată de cotidianul Times şi au fost confirmate de purtătorul de cuvânt al FIA, la Marele Premiu din Emilia-Romagna. Programul FIA pentru dezvoltarea tinerilor piloţi, privind fundamentele dezvoltării şi protejării tinerilor piloţi de manageri sau agenţi neetici, urmează să fie lansat la conferinţa consiliului de conducere din iunie de la Macao. Ben Sulayem este aşteptat să candideze pentru un nou mandat de patru ani în fruntea FIA, la alegerile din decembrie, în confruntarea cu spaniolul Carlos Sainz senior, care a fost de două ori campion mondial de raliuri şi al cărui fiu concurează în Formula 1 pentru Williams. Orice candidat ar avea nevoie să candideze cu o listă de vicepreşedinţi nominalizaţi, câte doi din Europa şi câte unul din fiecare din cele cinci regiuni. Alinierea lui Anthony Hamilton cu Ben Sulayem ar putea să îndepărteze numele său din rândul celor care ar putea sprijini un candidat alternativ pentru şefia FIA. Septuplul campion mondial Lewis Hamilton, cel mai prolific pilot din Formula 1, care a plecat de la Mercedes la Ferrari în luna ianuarie, a avut o relaţie dificilă cu Ben Sulayem, dar Anthony Hamilton nu a fost parte din echipa sa de management de câţiva ani.
Formula 1• Citește știrea pe antena3.ro