Oprirea construirii drumului expres Arad-Oradea, parte a coridorului strategic Via Carpathia - un atentat ”marca Bolojan” la dezvoltarea Vestului României, afirmă social-democratul Mihai Fifor, comentând că, în loc să susţină investiţiile, ”Bolojan guvernează cu o singură idee fixă: să dea afară oameni, cât mai mulţi”. ”Austeritatea oarbă nu aduce nici drumuri, nici locuri de muncă, nici încredere pentru investitori”, spune deputatul PSD, anunţând şi că PSD va prezenta în zilele următoare un plan de stimulare a economiei, care să sprijine investiţiile, să protejeze comunităţile locale şi să ducă mai departe proiectele mari de infrastructură. Totodată, face apel la toţi parlamentarii arădeni – indiferent de culoarea politică – să ceară premierului Ilie Bolojan ”să dea barda pe cazma şi să găsească resursele necesare pentru a nu bloca acest uriaş proiect de investiţii, vital pentru vestul României”.
Politică• Citește știrea pe news.ro