EXCLUSIV ZF Ce spun investitorii străini cu expunere pe România despre pachetul de măsuri fiscale. Kathleen Brooks, XTB Londra: Prezintă un risc politic, de exemplu ar putea fi nepopulare, ceea ce ar putea pune la încercare coaliţia de guvernare, dar din perspectivă economică şi financiară, acestea sunt veşti bune, iar România se îndreaptă în direcţia cea bună
“Guvernul României încearcă să treacă rapid un buget prin parlament pentru a reduce deficitul bugetar. Acest lucru este necesar pentru a adera la normele UE privind deficitul şi pentru a proteja ratingul de credit al ţării cu grad de investiţii. Menţinerea acestui rating este esenţială pentru guvern, deoarece îi oferă acces la o gamă mai largă de investitori şi menţine costurile de împrumut la un nivel cât mai scăzut posibil”, spune Kathleen Brooks, Research Director at XTB.