România traversează una dintre cele mai tensionate perioade din ultimul deceniu, la intersecția unei instabilități politice accentuate, a unui deficit bugetar în creștere și a perspectivei unor măsuri fiscale nepopulare. Pe fondul acestor incertitudini, specialiștii observă o tendință tot mai accentuată în rândul populației: „conservarea financiară” – o reacție firească, dar profundă, prin care românii își schimbă comportamentul economic, temători că veniturile le vor fi afectate, scrie Bogdan Stoian, psiholog clinician, într-un text de opinie pentru HotNews în care explică ce putem face pentru a nu ne bloca în teamă.
Actualitate01 iunie 2025• Citește știrea pe hotnews.ro