Câteva minute mai târziu, au avut din nou noroc şi au dat peste o a doua cutie metalică plină cu obiecte din aur: 16 tabachere, 10 brățări, un pieptene, un lănțișor cu o cheiță și o pudrieră. Valoarea totală a comorii a fost estimată la aproximativ 680.000 de dolari, potrivit lui Miroslav Novák, șeful departamentului de arheologie de la Muzeul Boemiei de Est, instituția care a preluat obiectele. Monedele ar valora în jur de 7,5 milioane de coroane cehe (aproximativ 340.000 de dolari), iar celelalte obiecte, dacă sunt din aur masiv și nu doar placate, ar putea dubla această sumă.