Etichete

Declin al indicilor bursieri americani, vineri, după noile ameninţări tarifare ale lui Trump la adresa UE şi Apple

Declin al indicilor bursieri americani, vineri, după noile ameninţări tarifare ale lui Trump la adresa UE şi Apple

Bursa americană este în scădere vineri, pe fondul noilor declaraţii ale preşedintelui Donald Trump, care a relansat temerile privind un război comercial global. Trump a ameninţat cu introducerea unui tarif de 50% pentru importurile din Uniunea Europeană, începând cu 1 iunie 2025, şi a vizat în mod direct compania Apple, cerând ca iPhone-urile vândute în SUA să fie produse pe teritoriul american, altfel compania ar trebui să plătească un tarif de cel puţin 25%, relatează CNBC.