Curtea Constituţională discută joi sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan vizând legea care completează Ordonanţa privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob. Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, în urmă cu o săptămână Curţii Constituţionale, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război. Şeful statului arată că legea a fost adoptată de Parlament cu încălcarea unor norme şi principii constituţionale. Legea a fost contestată şi de opoziţie, însă CCR a respins sesizarea, transmite News.ro.
Actualitate• Citește știrea pe g4media.ro