Donald Trump va decide în următoarele două săptămâni dacă Statele Unite se vor implica în războiul dintre Israel și Iran, a anunțat Casa Albă, crescând astfel presiunea asupra pusă asupra Teheranului pentru a se așeza la masa negocierilor, scriu CNN și Reuters. Trump are însă o problemă de credibilitate în ce privește termenele limită, în condițiile în care în cele cinci luni de când a reluat funcția a mai recurs la ele în diferite situații, pentru ca apoi să le prelungească sau să renunțe la ele, lucru subliniat și de criticii săi.
Actualitate• Citește știrea pe hotnews.ro